top of page

În ce termen trebuie să contest actele de executare primite?

Atunci când vorbim despre executarea silită, este foarte important să cunoaștem termenul în care putem contesta la instanța competentă actele primite.


Este important de știut faptul că odată ce am ratat termenul prevăzut de lege, din păcate actele de executare nu mai pot fi contestate.


Potrivit prevederilor articolului 715 din Codul de Procedură Civilă: dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu zisă se poate face în termenul legal de 15 zile de la data când:


1. Contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;


2. Cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;


3. Debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.


Cu toate acestea se poate formula contestație la executare și după depășirea termenului de 15 zile atunci când în cadrul acesteia sunt invocate clauzele abuzive din contractul de credit.


În anul 2019, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a luat o decizie importantă privind contestațiile la executare.


În cauza C75/19 CJUE a statuat faptul că debitorii pot invoca pe calea contestației la executare existența clauzelor abuzive din contractul de credit și după expirarea termenului de 15 zile.


Așadar, Curtea de Justiție a uniunii Europene a stabilit în cauza anterior menționată faptul că Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că: ”se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unei clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.


Concluzionând, Ordonanța pronunțată în data de 6 noiembrie 2019 în cauza C75/19 stabilește dreptul consumatorului, aflat în curs de executare silită de a înainta instanței de judecată o contestație la executare în cadrul căreia să invoce caracterul abuziv al clauzelor menționate în contractul de credit.


Dacă vă confruntați cu o executare silită, contactați-ne pentru a putea analiza contractul dumneavoasră de credit în vederea contestării clauzelor abuzive!

Comentarios


bottom of page